„Sfântul Spiridon”, Botoșani: instituție pentru copii cu nevoi speciale severe

Stadiul proiectului

În curs

Realizări

Implementarea proiectului este asigurată prin implicarea financiară pe lângă HHC România a încă unei organizații neguvernamentale - SERA Romania, plus Consiliul Județean Botoșani. Formarea profesională a membrilor de personal care vor fi angajați în noile servicii este asigurată de HHC România, la fel și asistența tehnică necesară implementării.

 

Obiective

 

Proiectul reprezintă plasarea unui număr de 110 copii și tineri cu nevoi speciale severe în șapte case de tip familial cu nu mai mult de 12 copii, a unui Centru de Respiro, a unui Centru de Recuperare, precum și dezvoltarea unei rețele de asistență maternală specializată.

 

Galerie Foto

Înapoi